Expoziție concepută de Salonul de proiecte
4 – 29 noiembrie 2022
Vernisaj: joi, 3 noiembrie, 18.00
ARCUB
Sălile Lipscani și Gabroveni
Str. Lipscani 84 – 90, București
Program de vizitare: Marți – Duminică / 12.00 – 20.00
www.photopastfuture.ro
Expoziția prezintă o serie de exemple legate de istoria spațiilor expoziționale din București, însă privește conceptul de expoziție într-un sens extins, aducând în lumină atât convențiile spațiilor expoziționale clasice, aparținând muzeelor publice sau private, cât spațiul domestic al colecțiilor private sau spațiul public al parcurilor bucureștene, unde arta monumentală și natura au produs ocazional conjuncții importante și memorabile. Muzeele Simu și Toma Stelian, Muzeul Național de Artă, Sala Dalles, precum și configurațiile expoziționale din Parcul Carol, din interbelic și până mai târziu, sunt câteva exemple ale unei bogate istorii culturale. Această panoramă, care nu se vrea în niciun fel exhaustivă, punctează diversele declinări pe care le comportă formatul expozițional, care este cel mai adesea înțeles și practicat la noi astăzi într-un sens restrâns și convențional. Selecția de fotografii din Colecția de imagini Mihai Oroveanu dovedește faptul că istoria expozițiilor în București este un teren incitant de studiu, o istorie care merită aprofundată prin cercetări care ar putea să reveleze țesătura complicată de condiționări care fac ca o anumită propunere expozițională să fie o manifestare a momentului istoric în care ea apare, fie că vorbim de inițiative din sfera publică sau din cea privată. De asemenea, o meditație aprofundată asupra subiectului ar putea face și mai vizibil faptul că istoria artei este inextricabil legată de istoria expozițiilor, de felul în care se construiește gustul predominant al unei epoci, statutul unor artiști, prin intermediul unor personaje și spații expoziționale cheie care au modelat cursul unor narațiuni istorice ce merită reanalizate și chestionate în prezent.
Imaginile din expoziție sunt prezentate cu acordul doamnei Anca Oroveanu, deținătoarea acestei colecții de fotografii. Autorii fotografiilor sunt menționați numai în cazurile în care a fost posibilă identificarea lor până în acest moment.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, cu sprijinul Asociației Salonul de proiecte.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84 – 90).
–
În 2018, Salonul de proiecte a demarat un program complex de valorificare și cercetare multi-disciplinară a importantei colecții de fotografie ce a fost constituită de Mihai Oroveanu – istoric de artă, fotograf și fost director al Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Preocuparea asiduă pentru fotografie a lui Mihai Oroveanu a alimentat impulsul său de a colecționa o cantitate impresionantă de imagini, de o mare diversitate, salvate adeseori de la dispariție sau degradare ireversibilă, rezultând astfel una dintre cele mai ample colecții de fotografie din România, ce acoperă perioada de la mijlocului secolului 19 până la finalul secolului 20.